Asezat pe acest ses valah care a fost de atatea ori pustiit de razboaie si transformat prin legile vietii si reformele sociale, in vecinatatea acestei capitale care s-a dezvoltat inorganic, Mogosoaia si-a trait istoria nu fara drame, nu fara intreruperi, dar totusi pe linia unei perfectionari. Mogosoaia nu este numai infatisarea unui trecut, dar tot atat si expresia unui prezent viu, marturia unei deveniri. Iata de ce Mogosoaia are un loc aparte printre monumentele istorice ale Romaniei."
Continuandu-l pe marele arhitect si om de cultura care a fost G. M. Cantacuzino, am putea spune ca Mogosoaia este, mai mult decat orice altceva, o stare de spirit.

Palatul Mogosoaia

Palatul imbina elemente de arhitectura si decoratie bizantina si de renastere italiana cu cele specifice muntenesti. Dupa asasinarea lui Constantin Brancoveanu palatul este jefuit si distrus. In secolul al XVIII lea e transformat in han de catre turci si treptat cade in ruina. In secolul al XIX lea domeniul Mogosoaia trece in proprietatea familiei Bibescu, continuatoare a Brancovenilor. In aceasta perioada printul Nicolae Bibescu construieste in partea stanga a curtii o noua casa numita “Vila Elchingen” in cinstea sotiei sale Helene d’Elchingen

.In 1912 printul George Valentin Bibescu daruieste palatul sotiei sale Martha Bibescu. Aceasta reface palatul aducandu-i numeroase modificari astfel forma actuala fiind destul de diferita de cea initiala. La 6 martie 1945 dupa instalarea guvernului comunist al lui Petru Groza, pentru a salva ansamblul de la Mogosoaia, Principesa Martha Bibescu cere includerea lui pe lista monumentelor istorice, donandu-l statului pentru a fi destinat activitatilor culturale. Pana in anii 80 aici a functionat Muzeul Artei si Arhitecturii Brancovenesti iar Vila Elchingen a gazduit Casa de Creatie a Scriitorilor. Din 1993 odata cu infiintarea Centrului Cultural National Mogosoaia, intreg complexul beneficiaza de lucrari de restaurare cat si participarea lui la programe si proiecte cultural-artistice.

Dintre toate resedintele lui Constantin Brancoveanu, palatul de la Mogosoaia este nu numai cea mai reprezentativa, dar si cea mai bine pastrata. El a ajuns pana la noi fara prea mari modificari, in structura sa putand fi admirate elementele de baza ale stilului brancovenesc.

Mogosoaia este atestata documentar pentru prima data la 24 aprilie 1598. Incepand cu anul 1681 Constantin Brancusi cumpara aici mai multe terenuri si case de la boierii din zona. In anul 1702 pe malul lacului in locul fostelor curti boieresti, domnitorul construieste pentru fiul sau Stefan dupa modelul palatului de la Potlogi (construit de domnitor in 1698) un amplu edificiu – Palatul brancovenesc de la Mogosoaia.

Brâncovanul Constantin
Boier vechi şi domn creştin,
De averi ce tot strângea
Sultanul se îngrijea
Şi de moarte-l hotăra,
Căci vizirul îl pâra.
Într-o joi de dimineaţă,
Zi scurtării lui de viaţă,
Brâncovanul se scula,
Faţa blândă el spăla.
Barba albă-şi peiptăna,
La icoane se-nchina,
Pe fereastră-apoi căta
Şi amar se spăimânta!
,,Dragii mei, cuconi iubiţi!
Lăsaţi somnul, vă treziţi,
Armele vi le gătiţi,
Că pe noi ne-a-nconjurat
Paşa cel neîmpăcat
Cu-ieniceri, cu tunuri mari
Ce sparg ziduri cât de tari!"
Bine vorba nu sfârşea,
Turcii-n casă iuruşea,
Pe tuspatru mi-i prindeau
Şi-i duceau de-i închideau
La Stambul, în turnul mare
Ce se-nalţă lângă mare,
tin!"

Unde zac feţe domneşti
Şi soli mari împărăteşti.
Mult acolo nu zăcea,
Că sultanu-i aducea
Lângă foişorul lui
Pe malul Bosforului.
,,Brâncovene Constantin,
Boier vechi, ghiaur hain!
Adevăr e c-ai chitit
Pân-a nu fi mazilit,
Să desparţi a ta domnie
De a noastră-mpărăţie?
Că de mult ce eşti avut,
Bani de aur ai bătut
Făr-a-ţi fi de mine teamă,
Făr-a vrea ca să-mi dai seamă!"
,,De-am fost bun, rău la domnie,
Dumnezeu singur o ştie;
De-am fost mare pe pământ,
Cată-acum de vezi ce sânt!"
,,Constantine Brâncovene!
Nu-mi grăi vorbe viclene.
De ţi-e milă de copii

Şi de vrei ca să mai fii,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească."
,,Facă Dumnezeu ce-a vrea!
Chiar pe toţi de ne-ţi tăia,
Nu mă las de legea mea!"
Sultanul din foişor
Dete semn lui imbrohor.
Doi gelaţi veneau curând,
Săbiile fluturând,
Şi spre robi dacă mergeau,
Din cuconi îşi alegeau
Pe cel mare şi frumos,
Şi-l puneau pe scaun jos,
Şi cât pala repezea,
Capul iute-i reteza!
Brâncovanul greu ofta
Şi din gură cuvânta:
,,Doamne! fie-n voia ta!"
Cei gelaţi iarăşi mergeau
Şi din doi îşi alegeau
Pe cel gingaş mijlociu,
Cu păr neted şi gălbiu,
Şi pe scaun îl puneau
baţi, turci, liftă rea!
De-ţi mânca şi carnea mea,

Să ştiţi c-a murit creştin
Brâncovanul Consta

Şi capul îi răpuneau!
Brâncovanul greu ofta
Şi din suflet cuvânta:
,,Doamne! fie-n voia ta!"
Sultanul se minuna:
Şi cu mila se-ngâna
,,Brâncovene Constantin,
Boier vechi şi domn creştin!
Trei cuconi tu ai avut,
Din trei doi ţi i-ai pierdut,
Numai unul ţi-a rămas.
Cu zile de vrei să-l las,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească!"
,,Mare-i Domnul-Dumnezeu!
Creştin bun m-am născut eu,
Creştin bun a muri vreu...
Taci, drăguţă, nu mai plânge

Că-n piept inima-mi se frânge,
Taci şi mori în legea ta
Că tu ceru-i căpăta!"
Imbrohorul se-ncrunta,
Gelaţii se nainta
Şi pe blândul copilaş,
Dragul tatei fecioraş,
La pământ îl aruncau
Şi zilele-i ridicau.
Brâncovanul greu ofta
Şi cu lacrimi cuvânta:
,,Doamne! fie-n voia ta!"
Apoi el se-ntuneca,
Inima-i se despica,
Pe copii se arunca,
Îi bocea, îi săruta,
Şi turbând apoi striga
,,Alelei! tâlhari păgâni!
Alei! voi feciori de câini!
Trei cuconi ce am avut,
Pe tustrei mi i-aţi pierdut,
Dare-ar Domnul-Dumnezeu
Să fie pe gândul meu
Să vă ştergeţi pe pământ
Cum se şterg norii la vânt,
Să n-aveţi loc de-ngropat,
Nici copii de sărutat!"
Turcii crunt se oţereau
Şi pe dânsul tăbărau,
Haine mândre-i le rupeau,
Trupu-i de piele jupeau,